Despre Virginia Zeani

Virginia Zeani

Este cântecul nostru, al tuturor si dintodeauna, este cantecul primordial al pamântului transilvan, un dar oferit pentru eternitate lumii iîntregi, asemeni cântecului Melpomenei, nemuritoarea muză a muzicii, fiica lui Zeus si a Mnemosinei. Cu alte cuvinte, Virginia Zeani este o zeiță a cântului în esențele sale cele mai pure si astrale. Sub vraja cântecului ei nu putem decat sa îngenunchem și să o ascultăm cuprinsi de transfigurarea impusă de aceasta voce miraculoasă.

În momentul în care Opera se intâlnește cu mitul, pot fi atinse cotele sublimului. O astfel de întâlnire sublimă a marcat a doua jumatate a secolului XX-lea, odată cu apariția pe scena operei a Virginiei Zeani. Pe marea scenă a teatrului liric mondial, Virginia Zeani ocupă un loc aparte, marcat de stralucire, grandoare, eleganță și distincție. Cuvintele sunt prea sărace pentru a exprima recunoștință față de ce a dat lumii această artistă maiastră. Intr-o perioadă cand opera era marcată de mari personalitați artistice, Virginia Zeani, sprijinindu-se pe marele har cu care a fost harazită de Divinul Creator, a știut să se impună si sa devină o legendă a scenelor lirice.

Galeria marilor personalitați ale operei secolului al XX-lea, formată printre altele, din Luisa Tetrazzini, Amelia Galli-Curci, Toti dal Monte, Zinca Milanov, Lily Pons, Rosa Ponselle, Renata Tebaldi,

Anita Cerquetti, Elisabeth Schwarzkopf, Leila Gencer, Montserrat Caballe, Renara Scotto, Mirella Freni, Birgit Nilsson, Leontyne Price, Shirley Verrett și nemuritoarea Maria Callas, ar fi incompletă și mult mai saracă fără grandioasa Virginia Zeani. Consonanța unor conditii de destin împletită cu valori individuale au facut ca această artistă, unică, să dea lumii o viziune sintetica uimitoare asupra OPEREI.

Filtrate, prin cristalul geniului Virginiei Zeani, creațiile lui Verdi, dar și a lui Rossini, ale lui Bellini ca și ale lui Donizetti, ale lui Wagner si ale lui Massenet, ale lui Puccini dar ale tuturor celorlalti mari compozitori veriști, ale lui Handel dar si ale marilor compozitori de secol XX, primesc accente de sacralitate. Mărturie a geniului Virginiei Zeani, sfidând glorios trecerea anilor, ne ramân celebrele înregistrări live ale Divei. Acestea constituie un izvor nesecat și extrem de prețios al marii muzici împlinite prin vocea de aur a celei supraanumite L`Assoluta.

Dacă exceptionalele calități vocale sunt atestate de catre înregistrări, frumusețea chipului, expresivitatea personalității artistei, eleganța, distincția și charmul, ne sunt marturisite prin mii de fotografii. Alături de inregistrările audio și cele video aceste fotografii constituie tezaurul zenian care se integrează marelui patrimoniu al operei înnobilandu-l.

Debuturi și spectacole Premii acordate